http://www.talismane-amulete.ro/main.htm

duminică, 27 decembrie 2009

...............................

Cu cat inaintezi in viata iti dai seama ca nimic nu inveti,ci regresezi in amintire.E ca si cum am inainta o lume pe care am trait-o cindva.Nu cistigam nimic ci ne recistigam.As vrea sa imi plimb tristetile sub alte ceruri;as vrea sa ma intind intr-o verdeata si sa privesc cerul fara prejudecata inaltimilor;sa ma pierd si sa ma intaresc in azurul lui.Lumea nu se repeta ,dar pare ca traim in rasfringerile unei lumi trecute,careia-i depanam ecourile intirziate>

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Mi-e dor......

Mi-e dor de fulgul de nea,Pierdut in jocul nebun,Simt ca am pierdut iar iarna aceea Si nu mai stiu ce sa cred ce sa spun>Mi-e dor de tine si de zapada,De iernile lungi si reci,De fulgii nebuni ce peste noi o sa cada,De zilele in care stiu ca nu o sa pleci>Dar pustiit si batran ca si iarna,Cu zapezi si cu geruri in vine,Privesc prin perdele de fulgi,Deruland amintiri cu ninsori si cu tine>As vrea sa revii cit mai e inca iarna,Cu ultima ninsoare,cu ultimul dans,Al norilor ce o sa cearna Fulgii pierduti in ultimul vals>Si dansand si noi nebuni ca si iarna,Uitand de ninsori,de zapezi,Sa amortim in inghetul de-a fara ,Doi fluturi ai iernii,De mana ,pierduti in nameti>!

joi, 3 decembrie 2009

lacrimi si ingeri

esti multumit de tot ceea ce ai si ai avut?eu cred ca nu,atunci reflecta si vezi ce conteaza pt tine cu adevarat.atit te rog.

miercuri, 2 decembrie 2009

Inceput fara sfirsit.....

Iarna...ceva de neatins, neimplinit sau poate ceva imaginabil. Iarna...mii de cuvinte pentru a descrie acest anotimp care lipseste sau care ,mai bine,zis intarzie sa apara din alte zeci de motive.
Imi este dor de primul fulg de nea la fel de mult ca si de vara care trebuie sa vina dupa o iarna grea.Vreau sa tremur atunci cand privesc pe fereastra si sa ma incalzesc din nou cu o cana de lapte cald cu putina miere, care imi indulceste viata mea amara din mai multe puncte de vedere.
Vreau sa stau langa soba si sa aud sunetul placut al lemnelor care trosnesc atunci cand le indesc pe usa stramta a sobei, sa privesc pe fereastra si privirea sa mi se lumineza, sa simt nevoia sa pun ceva gros pe mine si sa ies afara cu sania. Sania cea veche si plictisita de iernile grele care au trecut peste ea, sania acea care m-a dus in spatele ei de la primii mei ani in viata, sania care acum asteapte nerabdatoare iarna.
Imi lipsesc oamenii de zapada care ii faceam mereu de 1 decembrie, 1 decembrie care mereu era invelit cu o haina alba, groasa, pufoasa si inghetata. Imi lipsesti tu cel de anu' trecut. Esti bine venit tu cel de anul acesta, tu care ma inveti iarasi sa zambesc, tu care incerci sa ma cuceresti mereu. Tu care nu cedezi, desi eu sunt indiferenta. Tu care imi iubesti defectele mele.
Vreau sa pictez o poveste frumoasa de iarna in care sa apari si tu.
Simt cum umbra ta ma urmareste la tot pasul, simt ca indiferent unde ai fi veghezi aspupra mea, simt ca si de data aceasta o sa ma insel, simt cum ma dezamagesc pe mine.
Simt cum incep sa te iubesc, simt cum nu ma pot opri dintr-o magie pe care iarna se pare ca o creaza.
Nu vreau sa ma visezi, fiindca la mine visele se platesc. Vreau sa ma doresti, vreau sa ma urasti, fiindca ura este mai mare decat iubirea.Vreau uun inceput fara sfirsit......atita vreau....

marți, 1 decembrie 2009

zambete ca de copii

... impresionant... cum doar intr-o clipa, cum doar o secunda iti poate schimba cursul vietii... ieri... a fost frumos... si soarele ne-a zambit...sincer... tind sa cred ca ceva se intampla si ca o sa se intample ceva frumos...de ce cred asta??? sincer poate pentru ca asta vreau sa mi se intample... nu vreau sa imi pierd sperantele stiu ca nu pot sa fiu altfel decat puternica... si am invatat in tot acest timp ca nu am doar un inger pazitor ci 2...unul pentru fiecare umar in parte... cand tind sa ma impiedic ambii isi expun fortele sustinandu-ma...simt ca sunt langa mine in momente mai grele dar mai ales in cele haioase... povestea vietii mele este una speciala...si imi place tot din ceea ce traiesc...insa sunt si capitole care imi lasa uneori un gust amarui insa trebuie recitite si corectate desi ma cam feresc sa mai privesc in trecut...
si mai e doar putin pana la Craciun... si surioara mea e tare incantata...fireste... doar se vorbeste din ce in ce mai des si de sosirea lui Mos Craciun- vedeta cea mai asteptata a acestei luni...si apoi cum sa nu ti se umple sufletul de bucurie... insa tind sa intru in panica... vesnica problema...prea putin timp pentru cate as vrea eu sa fac...dar imi place pentru ca sunt vie...pentru ca imi pastrez zambetul, pentru ca stiu ca nu tot ce zboara se mananca...si ca oamenii cu adevarat buni nu fac rau celor din jurul lor.. nu uitati credeti in viitor si viitorul va va rasplati: si nu faceti rau nimanui in jurul vostru e ca si cand vi-l faceti voua... sa fim mai buni ......

luni, 23 noiembrie 2009

Iubirea este viata...si viata e iubire!

Ranile sufletului se vindeca cu dragoste...iubeste ca sa fii iubit...iarta ca sa fii fericit!
Nimic nu este greu in viata asta daca ai alaturi iubirea insa fara ea inima va fi mereu trista.
E-atat de usor sa spui "te iubesc" unei persoane dar daca nu sunt spuse cu suflet cuvintele acestea nu fac decat sa raneasca inimi.
Iubirea e o binecuvantare de la Dumnezeu ... cei care au parte de ea nu o stiu aprecia la adevarata ei valoare ... iar cei ce nu cunosc sentimentul acesta minuntat si-ar da si viata pentru o clipa de iubire!Viata oricum nu inseamna nimic fara dragoste...e doar un desert al inimii.
Dar e atatde greu sa intalnesti iubirea adevarata...e ca si cum ai incerca sa atingi stelele...
Drumul spre dragoste e pavat cu spini si suferinta dar cine reuseste sa parcurga acest drum va ajunge intr-un paradis etern.
Stiu ca undeva in lume , intre atata rautate exista un suflet bun care va fi doar al meu...inima bate cu nerabdare asteptand sa-l intalneasca...astfel visul meu de-o viata va fi implinit!

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

FERICIRE

"- Si daca ar fi sa aleg, cu riscul de a ma simti rau, as face-o din nou."
[se simte un zambet prin receptor]

"-Mama, de ce oamenii nu sunt fericiti?
-Pentru ca nu vor sa fie.
-Ba da, vor.
-Atunci nu ii lasa ceilalti."

Dar poti gasi fericirea chiar si in cele mai grele timpuri. Eu sunt fericita.Chiar sunt fericita cind ii vad fericiti pe cei din jurul meu!Doamne si cit este de frumos sa traiesti din fericirea celorlalti!!

marți, 17 noiembrie 2009

Asa te vad in mii si mii de culori <>VIATA<>

Ce frumoasa esti tu VIATA si ce frumos te vad eu azi>in mii si mii de culori>

duminică, 15 noiembrie 2009

Asculta-te

Asculta cantecul din tine. Este ceea ce face ca ochii tai sa para stele si inima ta sa cante. Asculta-ti sentimentele si vei auzi cine esti si ce trebuie sa faci. Asculta-ti nevoile si vei sti unde se gaseste ceea ce cauti. Asculta intelepciunea ,,,,,,,,,,,,,

vineri, 13 noiembrie 2009

Inca te mai iubesc


@};- - Cand ma gandesc la tine
Asculta mai multe audio Muzica

joi, 12 noiembrie 2009

As vrea...

As vrea sa fiu o pasare,dar una calatoare
Sa pot sa zbor in lumea mea,
Sa mi se piarda urma in zare,
Sa uit ca viata este grea
.
As vrea sa ajung pe alt taram
Unde visele sunt realitate,
Iar soarta,pot so daram
Unde nu exista moarte.
.
As vrea sa uit de intreaga omenire.
Caci este rea si egoista,
Visez un strop de fericire,
Dar fericirea nu exista...

marți, 10 noiembrie 2009

Oameni.

Pe strada aceeasi oameni,parca mai tacuti si mai tristi,aceeasi oameni obositi de viata,obositi de setea de a fi.Nici unul nu vorbeste,iar pasul le suna cadentat,nici unul nu zambeste,iar pasul li s-a accentuat.S-au saturat,s-au plictisit cu toti de viata...nu vor sa mai vorbeasca,nu vor sa mai zambeasc,nu vor sa mai traiasca.S-au plictisit de sine,si-si plang de mila.Sunt toti niste hihene,si te privesc in sila.Orasu-i plin cu-astfel de oameni,pe strazi intortocheate si pe alei ascunse,se duc si vin din parti necunoscute,dar cu aceleasi ganduri negre.Aceleasi voci pierdute,aceeasi oameni reci,aceleasi umbre parca moarte,aceleasi chipuri fara nume,aceleasi priviri impersonale si necunoscute!Pe strada aceeasi oameni,aceleasi umbre si-aceleasi voci...............mii dor de anii copilariei ,atunci nu priveam asa lumea ,nu intelegeam durerea si oamenii nu mi se pareau asa tristi......mii dor.....de copilul din mine>

joi, 5 noiembrie 2009

Sensul vietii

Sensul ultim al vietii este ca nu are nici un sens; dar cum nimeni nu va ajunge la ultimul ei sens, noi toti ne vom stradui sa ii gasim un sens.

Deci sunt in cautarea acelui sens al ei, care sa ma faca sa nu ma mai gandesc niciodata serios la sensul ei ultim.

Un sens care sa includa si iubire, dar si despartiri si nasteri, dar si morti. Un sens pentru care sa traiesti nu numai clipa de iubire, dar toata viata, mai lunga sau mai scurta, care ne este data la fiecare, mai cu noroc sau cu mai putin noroc, ...

Care ar putea sa fie acest sens? Oare a cunoaste si a invata ne este bun la ceva? Oare suntem toti la fel cand ne punem si raspundem la aceste intrebari?

Gabriel Garcia Marquez

Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ca nu sunt decât o papusa de cârpa si mi- ar oferi în dar o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ce gândesc, desi în definitiv as putea sa gândesc tot ce spun. As da valoare lucrurilor marunte, dar nu pentru ce valoreaza ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifica. As dormi mai putin si as încerca sa visez mai mult, de-abia acum înteleg ca pentru fiecare minut în care închidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge în timp ce altii ar sta pe loc, as ramâne treaz în timp ce toti ceilalti ar dormi. As asculta în timp ce altii ar vorbi si, doamne, cum m-as bucura de savoarea unei înghetate de ciocolata!


Daca Dumnezeu m-ar omeni cu o farâma de viata, m-ar împinge de la spate în bataia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci si sufletul. Doamne, daca eu as avea o inima, mi-as scrie ura pe un cub de gheata si as astepta ca soarele sa-l topeasca. As picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti si o serenada de Serrat pe care as oferi-o Lunii. As uda trandafirii cu lacrimile mele ca sa pot simti durerea spinilor si sarutul de culoarea carnii al petalelor proaspete. Doamne, daca as putea primi o farâma de viata... N-as lasa sa treaca nici macar o zi fara sa le spun oamenilor ce iubesc, ca îi iubesc. As convinge fiecare femeie si fiecare barbat ca la ei tin cel mai mult si as trai îndragostit de iubire. Barbatilor le-as dovedi cât de mult gresesc atunci când cred ca nu trebuie sa se mai îndragosteasca atunci când îmbatrânesc, fara sa stie ca ei îmbatrânesc tocmai pentru ca înceteaza a se mai îndragosti. Unui copil i-as face cadou o pereche de aripi, dar l-as lasa sa învete singur a zbura. Pe cei batrâni i-as învata ca moartea nu vine o data cu vârsta, ci o data cu uitarea. În fond, si eu am învatat de la oameni atâtea lucruri...



Am învatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe vârful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre vârf. Am învatat ca ori de câte ori un nou nascut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima oara, degetul mare al tatalui sau, îl tine strâns pentru totdeauna. Am învatat ca doar un om are dreptul sa se mire când vede un om cazut, dar de fapt ar trebui sa întinda mâna sa-l ajute sa se ridice. Sunt o multime de alte lucruri pe care as putea sa le învat de la voi, desi, realmente, multe nu îmi mai vor servi la nimic, fiindca atunci când ma vor pune la pastrare în acea cutie eu voi fi murit deja.

vineri, 30 octombrie 2009

Eu


“Cine sunt eu”Cine sunt eu? Prezentare sau intrebare? E o simpla insiruire a calitatiler/defectelor pe care cred eu ca le am? A numelui, a religiei, a placerilor? sau este o incercare de a te cunoaste mai bine, o incercare de a-ti testa obiectivitatea, de a gasi un raspuns?Cand am auzit intrebarea, mi-au venit in minte multe unghiuri din care ar putea veni raspunsurile. Sunt sigura ca nu sunt nici pe departe toate.Sunt om. Dispun de toate caracteristicile ce definesc un om normal si sanatos.Am un temperament pasional, sunt emotiva, plang la filme, plang la poezii, plang la intamplari ce au loc pe strada si ma marcheaza. Sunt si rece si taioasa
Lucrurile ce imi plac ori ma invata cate ceva, ori imi trezesc amintiri placute, ori ma fac sa visez (visez mult si multe), ori imi dau o stare de bine pe care nu o pot explica. Imi place muzica. Nu pot concepe o lume in care aceasta sa nu existe. Mai exact, nu vreau sa concep o astfel de lume.
Imi plac poeziile – recunosc, de obicei cele simple, ca pentru copii, ce imi picteaza in minte tablouri frumoase si calde. Imi plac filmele ce ma fac sa rad sau cele ce imi deschid noi orizonturi de intrebari si raspunsuri (mai mult intrebari). Ma plictisesc rareori. Imi place linistea din cimitire. Ma gandesc adesea la ce-ar fi facut marii oameni ce au plecat prea curand.Nu ma intreb mai niciodata de propria moarte – si asta nu din frica. Am foarte putini prieteni. Dau sensului de prieten un inteles aparte, si putini, foarte putini se plieaza pe acest inteles. Pana la absolut nu se ajunge niciodata. Nici macar eu mereu. Imi place iarna. Imi place zapada. Nu-mi plac sarbatorile. Nu-mi plac zilele speciale. Imi place toamna. Mustul, caramiziul. Imi place primavara. Aerul caldut, ajuns parca dintr-o data, mugurii din copaci. Nu-mi place vara. Doar furtunile cu tunete si fulgere. Imi place rasaritul de argint si apusul rosu.Inca visez, inca sunt un copil, inca tin cu dintii de ideile in care cred;Uneori (nu stiu inca ce as alege in cazul in care as fi avut posibilitatea) as vrea sa ma fi nascut in alte epoci.Caut de obicei absolutul. Vreau de obicei absolutul. Si aici cred ca gresesc. In tot. Vreau absolutul….Vreau doar sa fac lucruri ce sunt in concordanta cu mine. Asta imi doresc de la viitor. Nu am planuri batute in cuie, cu privire la … ce-am sa fac. Caci n-as vrea sa raman intr-un singur loc. Sper la un numar mici de compromisuri neimportante, sper la o crestere, si nu la o schimbare in rau, sper la o casuta mica si linistita si calda, animata de oameni ca cei din “Vis de primavara”.

Sunt departe de perfectiune, si asta-mi place cel mai mult.

sâmbătă, 24 octombrie 2009

in viata.....

se spune ca in viata toate se platesc, in sensul ca fiecare lucru pe care-l faci este urmat de un altul, o consecinta a alegerii facute inainte, dar exact cand te simti mai puternic si mai sigur pe tine, atunci te izbesti atat de tare incat nu mai stii cum sa te ridici si sa mergi mai departe. o sa ai impresia ca poate ti-ai dorit tu prea mult, ca ceri prea mult si ca poate nu meriti. te intrebi de ce, pentru ca tu ai incercat sa te-apropii si sa crezi in bine si adevar, in iubire, in moralitate, in principii si valori.......... adica in lucruri care exista numai in imaginatia ta!
e vorba de mersul lucrurilor, pe care nu-l intelegi oricat ai vrea si n-ai cum sa-l schimbi in unele situatii. pentru ca nu depinde de tine. pentru ca n-ai nicio sansa in fata lor, oricat te-ai revolta si oricat de tare ai striga ca nu e corect ce se intampla, nu poti sa faci tu dreptate si nici nu incerca sa crezi in astfel de lucruri, cum ar fi dreptate, egalitate, sau altele de genu pentru ca idealurile tale marete si increderea cum ca viata e corecta, sau ca te rasplateste dupa cum meriti......

vineri, 23 octombrie 2009

SUNT EU

sunt eu,nu sunt eu.sunt aici si totusi departe.sunt un vers neterminat,sunt o lacrima ce sta in coltul ochiului asteptind o clipa pentru a se pravali.sunt nesfirsitul si totodata sfirsitul.ce sunt eu?nustiu si nu pot sa aflu acum.voi incerca sa caut si poate voi reusi sa ma descopar.cu gindul pretutindeni si nicaieri,termin ceea ce nu trebuie terminat.gindul imi zboara si in acelasi timp,tremur la gindul ca mi se opri caderea.ascult noaptea si noaptea trece.ascult ziua si nu inteleg nimic.doar noaptea,doar ziua si plec pe inserat.

marți, 20 octombrie 2009

Cand apune soarele, cu cine dansati?


Odată , demult, un misionar străbătea Munţii Stâncoşi împreuna cu un tânăr indian, care-i era şi călăuză. În fiecare seară, la acelaşi moment al apusului, tânărul indian se îndepărta, se întorcea spre soare şi începea să se mişte pe ritmul unei melodii suave şi pline de nostalgie, pe care o cânta încet. Imaginea tânărului care dansa şi cânta cu faţa spre soare îl umplea pe misionar de o curiozitate plină de admiraţie. Într-o zi îl întrebă pe ghidul său :
-Ce înseamnă tot acest ritual pe care-l îndeplineşti în fiecare seară ?

-O, e ceva foarte simplu, răspunse tânărul. Eu şi soţia mea am compus acest cântec împreună. Când suntem departe unul de celălalt, fiecare, oriunde s-ar afla, se întoarce spre soare puţin înainte să apună şi începe să cânte şi să danseze. Astfel, chiar dacă suntem departe, cântăm şi dansăm împreună.

Voi, când apune soarele, cu cine dansaţi?

luni, 19 octombrie 2009

Iubirea...prietenia...asemanari?deosebiri? hmmm...

M-am gandit rar la diferentele dintre iubire si prietenie, pentru ca intotdeauna mi s-a parut ca exista intre ele o legatura ascunsa care face ca niciodata cele doua sa nu poata fi comparate. Nu poti sa iubesti fara sa simti ca celalalt iti este prieten in care poti avea incredere totala, la fel cum nu poti spune ca ai prieteni fara sa simti pentru ei o iubire neconditionata, un fel de particularizare a iubirii aproapelui. Exista, desigur nuante...

Singurele momente in care m-am intrebat daca iubirea este mai importanta decat prietenia au fost cele in care o prietenie extraordinara a fost pe punctul de a se transforma intr-o mare iubire. Atunci, am crezut ca iubirea este mai importanta, insa credinta mea a fost in zadar. Prietenia frumoasa s-a transformat intr-o iubire bizara, din care, in cele din urma, nu a ramas nimic. Invers nu am indraznit sa mai cred ca pot avea loc transformari. Mi-a fost intotdeauna greu sa ma detasez de povestile mele de iubire ratate si de aceea probabil nici nu am incercat sa le transform in prietenii. De altfel, intotdeauna am considerat ca o mare iubire nu se poate transforma decat intr-o iubire si mai mare, purificata de timp, sau intr-o amintire din ce in ce mai estompata... tot de timp. Varianta transformarii iubirii in prietenie nu a intrat niciodata in ideile mele despre relatiile intre oameni.
Si totusi, cu mult timp in urma, o poveste ciudata de iubire (sau altceva) a reusit sa se transforme fara voia mea intr-o alta poveste, si mai ciudata, de prietenie. Povestea era banala in fond, insa plina de consecinte ulterioare care nu au provocat decat suferinta. Peste ele s-a asternut tacerea care, de multe ori, vindeca mai repede decat timpul. Omul ciudat a carui prezenta fugara in viata mea a provocat rani adanci a disparut la fel de repede cum aparuse. M-a sunat insa dupa mult timp, cand aproape uitasem ca existase vreodata povestea aceea. Ceva din vocea linistita pastra o urma din trecut, insa amandoi am stiut ca trecutul trebuie sa ramana acolo unde ii este locul – in sufletele noastre coplesite de prea multe trairi. Am discutat banalitati. Stiam ca va reveni si a facut-o de fiecare data cand simtea ca este la capatul puterilor si are nevoie de un impuls ca sa mearga mai departe. Conversatiile nocturne interminabile s-au succedat la intervale imense de timp, insa de fiecare data era ca si cum nu am mai fi vorbit de o zi sau doua.Asta m-a facut sa incep sa cred ca, dincolo de povestea unei iubiri ratate, ar putea exista o alta poveste, a unei prietenii bizare, pe care cu siguranta, nimeni din jur nu ar putea-o intelege...
Ma zbat uneori intre intrebari retorice... „De ce ma suna de fiecare data atunci cand simte ca se prabuseste...?” „De ce imi vine sa il sun uneori, cand simt ca nu ma mai regasesc in nimic din universul meu complicat?” Raspunsurile nu vin niciodata... De cele mai multe ori nici nu le las sa vina pentru ca imi amintesc de fiecare data ca undeva, in universul acesta complicat, exista o fiinta pentru care realitatea iubirii este mult mai importanta decat fantomele unor relatii din trecut sau ale unor prietenii bizare. Nu stiu daca iubirea este mai importanta decat prietenia, stiu insa ca sunt clipe in care cele doua nu au nimic de a face una cu cealalta la fel cum sunt momente in care nu pot exista separat...

vineri, 16 octombrie 2009

NIMENI

NIMENI,nu este indispensabil. Se poate trăi, poate mai uşor ori mai greu, dar se poate trăi cu gândul că ai pierdut. Nu contează pe cine, nu are nici o importanţă dacă e vorba de tine sau de cineva drag, la nivel macrocosmic e nimic. Suportăm, ne adaptăm şi în cele din urmă, dacă suntem norocoşi, uităm.

Si-apoi până la uitare trebuie să suporţi cu stoicism conflictele interioare. Dacă eşti perseverent ajungi la concluzia că nu mai contează şi treci peste. Dacă nu, problema e doar a ta. Nu-ţi pune nimeni ştreangul de gât, dar nici nu ţi-l taie dacă ţi l-ai pus singur.

Nu cred nicidecum că lucrurile se întâmplă cu un scop anume. Nu există scop. Pierdem şi murim fără un motiv anume. Experienţa asta pe care o tot adunăm e inutilă şi la sfârşit nu faci nimic cu ea. Nu te învaţă nimeni aici cum să învingi moartea ori cum să înţelegi de ce omul ala drag nu mai este. Tot ce trebuie tu să faci e să te adaptezi şi să trăieşti în continuare cu ideea că ai o sigură viaţă şi că vei fi pentru totdeauna aici.

Ne luptăm ca nebunii pentru iubire, pentru bani, pentru supravieţuire fiindcă inconştient ne credem nemuritori, inconştient ne credem indispensabili. Câţi conştientizează că în secunda următoare ar putea să nu mai fie?Câţi se gândesc că poate vor deschide pentru ultima oară un sertar, că au tocmai şi-au mâncat ultima masă, că tocmai au văzut pentru ultima oară omul iubit?

E uimitor cum funcţionăm, cum reuşim să ne adaptăm, cum ne facem planuri pe termen lung, cum transformăm ceva insignifiant într-o tragedie de parcă ar conta, cum avem curajul să ne gândim că suntem pentru totdeauna, dar mai ales cum avem curajul să trăim în condiţiile date şi să credem că avem timp de toate. Probabil că suntem defecţi ori nebuni cu toţii.

joi, 15 octombrie 2009

Si daca

atunci cind iubesti te daruiesti continuu,inveti sa cazi si sa te ridici,inveti ca viata nu e asa cum ai vrea tu sa fie,inveti ca dragostea doare.am iubit ,iubesc si simt ca voi iubi continuu,nu conteaza ce dar iubesc.cineva mi-a daruit odata ceva si nu pot uita ceea ce atunci mi-a trezit curiozitatea de a cunoaste ceea ce avea sa fie.a fost ,este si va fi mereu ceva ce va dainui peste timp.

departe de lumea dezlantuita...

ascunsa intr-un colt din palatul universului privesc prin usa intredeschisa sala de bal a oglinzilor,valsul toamnei....si admir cerul ce aduna toate nuantele nehotarandu-se pe care sa o pastreze ..asemeni unei femei cochete ce nu-i hotarata cu ce rochie sa se imbrace ptr.o sindrofie..gandesc la zilele ce trec....ma intreb de multe ori de ce cate o zi pare ca nu se mai sfarseste,iar altele trec precum minutul,secunda?..si am gasit raspunsul ..nu ele trec ci noi pe langa acestea; la fel ca intr-o plimbare pe un bulevard de metropola,cand mergi agale admirand vitrine luminoase pline de minunatii ce prin taina nestiuta a timpului oamenii le-au creat..si te opresti in dreptul fiecareia,la unele ramai putin, admiri sau ramai indiferent,apoi treci mai departe ,si nu-ti dai seama cum dupa un colt un minunat palat iti apare.imensa constructie cu turle ce stralucesc sub soare..e acolo si o clipa timpul sta in loc..te rupi de realitate si deja cauti sa-ti inchipui ce se ascunde dincolo de portile imense ce lasa la vedere pajistea plina de iarba si alei cu sangerii trandafiri..spatiul imens scaldat in soarele prietenos de toamna,invita la reverii..la vremuri apuse in care domni si domnite si-au consumat firul de viata traind fiecare cu sperante cu dragoste cu iluzii,si apoi pierduti in negura timpului...unii au lasat un nume in urma lor altii poate doar o radacina bine infipta in pamant din nervurile carora au crescut mladite apoi tulpini,crengi si au creat un copac ce peste vreme lumea l-a numit genealogic,astfel ca in timp,s-au ridicat la demnitatea ce nu mai spera pe cand traiau...o reverie de toamna,o trecere a vremii,o ratacire in spatiu o scrutare a universului asemeni fulgerului ce prin zig-zagul de sageata lumineaza pt. o secunda noaptea si tu ca o mica fiinta speriata si nestiind de ce daca ploua cu galeata mai este nevoie si de fiorul straniu al tunetului ce spinteca cerul si te asurzeste..revin la present,alung visul..dar cat de real imi pare totul,pentru ca azi e deja maine,si asta pt.ca ieri nu am mai gasit drumul spre casa oprita in loc de o raza de lumina ce m-a orbit,mi-a trebuit ceva timp sa ma dezmeticesc,incercand sa ma pierd de timp si de spatiu prin serenadele lui schubert compuse in vremuri de mult inghitite de paginile istoriei...retrasa departe de lumea dezlantuita,..departe de lumea in care minciuna,ura,fac o casa buna cu fatarnicia cu iluzia si cu zadarnicia,cand iubirea este doar o poveste scrisa in niste pagini de carti ingalbenite de vreme ale sufletului multora ce o ascund intr-un colt ferita de privirile sarcastice ale celor ce cu ironie persifleaza un sentiment atat de curat...cand in jurul meu totul se adanceste si ma scufund in craterul unui vulcan ce mai curind sau mai tarziu va izbucni..si ma intreb cati oare vor fi sacrificati cate suflete vor urca la cer pt.ca niste chipuri de lut,sa creada ca lor le va fi bine,cand de fapt o vor lua din nou de la-nceput...un perpetuu inceput fara sfarsit,si o continua moarte fara de viata....….

miercuri, 14 octombrie 2009

dis de dimineata,aerul unei zile superbe de toamna m-a invaluit,dandu-mi un sentiment de dorinta de a pleca la un drum departe de locul in care parca toate umbrele unor spirite chinuite ma iau partase la pedeapsa sufletelor lor;azi am plans cand am intrat in catedrala pt.a aprinde o lumanare cum fac de fiecare data in amintirea unei” lumini trecatoare”si imediat ce am pasit pragul in linistea nefireasca a lacasului sfant ,aud o soapta langa mine..desi eram sigura ca nu era nimeni in catedrala;repet imi place teribil sa intru in manastiri catedrale sau mici bisericute si sa fiu singura cu divinitatea,sa respir un pic din aerul placut din amestec de lumanari arse si tamaie,sa vad lumina candelutelor palpaiind in privirea muta a tuturor sfintilor..da iata mi-as dori sa vizitez catedrala notre dame sau capela sixtina sau ,,dar raman undeva in lumea de vis...privesc uimita spre glas..o batranica placuta la chip ce trecerea timpului nu i-a sters blandetea si modestia..ma priveste si usor pierduta repeta ceva din nou in soapta..prin telepatie intuiesc cum ca vrea un mic ajutor..raman pe loc,si scot 2 lei si-i intind..modesta ,umila,dupa ce ma onoreaza cu toate comentariile de "sa va dea d-zeu..sa aveti..."ma intreaba cu glas scazut"v-am suparat?..zic,dandu-mi seama ca gestul meu de a o opri in a-mi multumi a facut-o sa traga aceasta concluzie....cum sa ma supar,doamne,pe un om necajit..si m-am indrepatat spre altar..cand m-am intors batrinica nu mai era..probabil plecase sa-si cumpere o paine sau a fost doar o fantoma?..ce vremuri,ce viata..aceasta intimplare mi-a declansat melancolia si dorinta de a ma pierde in timp..in timpul in care am senzatia ca am trecut pe acolo..

Pacea din caminul tau

Fiecare dintre noi ne dorim sa traim in armonie cu mediul exterior si cu cel interior. Un spatiu plin de pace (si o viata linistita) poate fi asemuit unui lac linistit sau unei oglinzi curate: cu ajutorul lor putem vedea lucrurile cu claritate.


Pe de alta parte, apele tulburi (sau, in cazul nostru, un spatiu dezordonat) genereaza o incetosare a vederii sau a capacitatii de gandire.

Pentru a verifica daca spatiul nostru este plin de pace sau, dimpotriva, ne produce o stare de neliniste sau confuzie, analizati-va mediul in care traiti.

Mergeti prin casa si identificati zonele care va produc confuzie a simturilor: rafturi dezordonate, pereti plini de tablouri sau de alte hartii ingalbenite de vreme, frigidere pline de biletele, liste si alte notite care nu mai sunt de actualitate. Verificati colturile incaperilor unde se pot aduna o serie intreaga de obiecte nefolositoare (umbrele defecte, bastoane de pe vremea strabunicului etc.).

Aduceti pacea printre aceste locuri pline de stres senzorial, facand ordine si aruncand acele lucruri care nu sunt necesare si adaugand lumina acolo unde este nevoie.

In dormitor, pacea poate fi instaurata prin eliminarea televizorului sau a telefonului, daca este cazul. Acest lucru poate fi dificil, daca esti obisnuita cu ele, dar vei observa schimbarea in bine aproape imediat. In plus, pentru a pastra energiile linistite, nu iti lua de lucru in pat.

Aceste lucruri nu trebuie sa te impiedice sa ai parte de momente de turbulenta create de activitati creative care pot da nastere unei adevarate furtuni in casa. Prea multa liniste (exces de yin) poate sa iti limiteze creativitatea si dorinta de a te bucura de viata.

Un spatiu plin de liniste - necesar sau nu?
In aceste timpuri in care ritmul vietii este tot mai rapid, un spatiu plin de liniste este necesar mai mult ca oricand. In trecut, apropierea omului de natura il ajuta sa se echilibreze mai usor, intrand in armonie cu ritmurile universale.

In lumea moderna, responsabilitatea crearii unui loc plin de pace ne revine fiecaruia. Acesta poate fi o camera separata, folosita pentru odihna, studiu individual sau meditatie, sau doar o parte dintr-o camera.

Defineste acest spatiu prin delimitarea lui de restul camerei printr-un paravan (mobil) sau creand o (semi)bariera din plante de apartament.

Alte moduri de a aloca acest spatiu linistii pot fi stingerea luminii in anumite momente cand simti nevoia de odihna senzoriala. Daca doresti totusi lumina, poti folosi in schimb lumanari sau lampi cu gaz. De asemenea, poti scoate telefonul din priza si inchide televizorul sau radioul.
In fiecare moment simturile noastre sunt asaltate de stimuli care le forteaza sa reactioneze. Gandeste-te cat de mult ne folosim ochii si urechile, de exemplu. O pauza "de lucru" este mai mult decat binevenita pentru ele, pentru a se reincarca si a ne servi cat mai bine.

Acest spatiu-timp alocat linistii ne va ajutasa ne clarificam intentiile cu privire la viata si la proiectele noastre de viitor. Ne va ajuta sa ne centram si sa ne stabilim mai usor prioritatile, urmarindu-ne planurile de actiune cu mai multa usurinta.

Avem timp - Octavian Paler

Avem timp
avem timp pentru toate. Sa dormim
sa alergam in dreapta si in stanga
sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine
avem timp sa citim si sa scriem
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam
avem timp sa […]

Octavian Paler - Interviu cu Dumnezeu

Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.
- Daca ai timp... i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea... Ce întrebari ai vrea sa-mi pui?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca.....iar apoi tânjesc iar sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea pentru a face bani......iar apoi îsi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gândesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait. Dumnezeu mi-a luat mâna si am stat tacuti un timp. Apoi am întrebat:

- Ca parinte, care ar fi câteva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le învete copiii tai?

- Sa învete ca dureaza doar câteva secunde sa deschida rani profunde în inima celor pe care îi iubesc.....si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa învete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa învete ca exista oameni care îi iubesc dar pur si simplu înca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa învete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada în mod diferit; sa învete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei însisi.

- Multumesc pentru timpul acordat....am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zâmbind si a spus:

- Doar faptul ca sunt aici, întotdeauna.