A apărut o eroare în acest obiect gadget

Recent Visitors

http://www.talismane-amulete.ro/main.htm

vineri, 30 octombrie 2009

Eu


“Cine sunt eu”Cine sunt eu? Prezentare sau intrebare? E o simpla insiruire a calitatiler/defectelor pe care cred eu ca le am? A numelui, a religiei, a placerilor? sau este o incercare de a te cunoaste mai bine, o incercare de a-ti testa obiectivitatea, de a gasi un raspuns?Cand am auzit intrebarea, mi-au venit in minte multe unghiuri din care ar putea veni raspunsurile. Sunt sigura ca nu sunt nici pe departe toate.Sunt om. Dispun de toate caracteristicile ce definesc un om normal si sanatos.Am un temperament pasional, sunt emotiva, plang la filme, plang la poezii, plang la intamplari ce au loc pe strada si ma marcheaza. Sunt si rece si taioasa
Lucrurile ce imi plac ori ma invata cate ceva, ori imi trezesc amintiri placute, ori ma fac sa visez (visez mult si multe), ori imi dau o stare de bine pe care nu o pot explica. Imi place muzica. Nu pot concepe o lume in care aceasta sa nu existe. Mai exact, nu vreau sa concep o astfel de lume.
Imi plac poeziile – recunosc, de obicei cele simple, ca pentru copii, ce imi picteaza in minte tablouri frumoase si calde. Imi plac filmele ce ma fac sa rad sau cele ce imi deschid noi orizonturi de intrebari si raspunsuri (mai mult intrebari). Ma plictisesc rareori. Imi place linistea din cimitire. Ma gandesc adesea la ce-ar fi facut marii oameni ce au plecat prea curand.Nu ma intreb mai niciodata de propria moarte – si asta nu din frica. Am foarte putini prieteni. Dau sensului de prieten un inteles aparte, si putini, foarte putini se plieaza pe acest inteles. Pana la absolut nu se ajunge niciodata. Nici macar eu mereu. Imi place iarna. Imi place zapada. Nu-mi plac sarbatorile. Nu-mi plac zilele speciale. Imi place toamna. Mustul, caramiziul. Imi place primavara. Aerul caldut, ajuns parca dintr-o data, mugurii din copaci. Nu-mi place vara. Doar furtunile cu tunete si fulgere. Imi place rasaritul de argint si apusul rosu.Inca visez, inca sunt un copil, inca tin cu dintii de ideile in care cred;Uneori (nu stiu inca ce as alege in cazul in care as fi avut posibilitatea) as vrea sa ma fi nascut in alte epoci.Caut de obicei absolutul. Vreau de obicei absolutul. Si aici cred ca gresesc. In tot. Vreau absolutul….Vreau doar sa fac lucruri ce sunt in concordanta cu mine. Asta imi doresc de la viitor. Nu am planuri batute in cuie, cu privire la … ce-am sa fac. Caci n-as vrea sa raman intr-un singur loc. Sper la un numar mici de compromisuri neimportante, sper la o crestere, si nu la o schimbare in rau, sper la o casuta mica si linistita si calda, animata de oameni ca cei din “Vis de primavara”.

Sunt departe de perfectiune, si asta-mi place cel mai mult.

sâmbătă, 24 octombrie 2009

in viata.....

se spune ca in viata toate se platesc, in sensul ca fiecare lucru pe care-l faci este urmat de un altul, o consecinta a alegerii facute inainte, dar exact cand te simti mai puternic si mai sigur pe tine, atunci te izbesti atat de tare incat nu mai stii cum sa te ridici si sa mergi mai departe. o sa ai impresia ca poate ti-ai dorit tu prea mult, ca ceri prea mult si ca poate nu meriti. te intrebi de ce, pentru ca tu ai incercat sa te-apropii si sa crezi in bine si adevar, in iubire, in moralitate, in principii si valori.......... adica in lucruri care exista numai in imaginatia ta!
e vorba de mersul lucrurilor, pe care nu-l intelegi oricat ai vrea si n-ai cum sa-l schimbi in unele situatii. pentru ca nu depinde de tine. pentru ca n-ai nicio sansa in fata lor, oricat te-ai revolta si oricat de tare ai striga ca nu e corect ce se intampla, nu poti sa faci tu dreptate si nici nu incerca sa crezi in astfel de lucruri, cum ar fi dreptate, egalitate, sau altele de genu pentru ca idealurile tale marete si increderea cum ca viata e corecta, sau ca te rasplateste dupa cum meriti......

vineri, 23 octombrie 2009

SUNT EU

sunt eu,nu sunt eu.sunt aici si totusi departe.sunt un vers neterminat,sunt o lacrima ce sta in coltul ochiului asteptind o clipa pentru a se pravali.sunt nesfirsitul si totodata sfirsitul.ce sunt eu?nustiu si nu pot sa aflu acum.voi incerca sa caut si poate voi reusi sa ma descopar.cu gindul pretutindeni si nicaieri,termin ceea ce nu trebuie terminat.gindul imi zboara si in acelasi timp,tremur la gindul ca mi se opri caderea.ascult noaptea si noaptea trece.ascult ziua si nu inteleg nimic.doar noaptea,doar ziua si plec pe inserat.

marți, 20 octombrie 2009

Cand apune soarele, cu cine dansati?


Odată , demult, un misionar străbătea Munţii Stâncoşi împreuna cu un tânăr indian, care-i era şi călăuză. În fiecare seară, la acelaşi moment al apusului, tânărul indian se îndepărta, se întorcea spre soare şi începea să se mişte pe ritmul unei melodii suave şi pline de nostalgie, pe care o cânta încet. Imaginea tânărului care dansa şi cânta cu faţa spre soare îl umplea pe misionar de o curiozitate plină de admiraţie. Într-o zi îl întrebă pe ghidul său :
-Ce înseamnă tot acest ritual pe care-l îndeplineşti în fiecare seară ?

-O, e ceva foarte simplu, răspunse tânărul. Eu şi soţia mea am compus acest cântec împreună. Când suntem departe unul de celălalt, fiecare, oriunde s-ar afla, se întoarce spre soare puţin înainte să apună şi începe să cânte şi să danseze. Astfel, chiar dacă suntem departe, cântăm şi dansăm împreună.

Voi, când apune soarele, cu cine dansaţi?

luni, 19 octombrie 2009

Iubirea...prietenia...asemanari?deosebiri? hmmm...

M-am gandit rar la diferentele dintre iubire si prietenie, pentru ca intotdeauna mi s-a parut ca exista intre ele o legatura ascunsa care face ca niciodata cele doua sa nu poata fi comparate. Nu poti sa iubesti fara sa simti ca celalalt iti este prieten in care poti avea incredere totala, la fel cum nu poti spune ca ai prieteni fara sa simti pentru ei o iubire neconditionata, un fel de particularizare a iubirii aproapelui. Exista, desigur nuante...

Singurele momente in care m-am intrebat daca iubirea este mai importanta decat prietenia au fost cele in care o prietenie extraordinara a fost pe punctul de a se transforma intr-o mare iubire. Atunci, am crezut ca iubirea este mai importanta, insa credinta mea a fost in zadar. Prietenia frumoasa s-a transformat intr-o iubire bizara, din care, in cele din urma, nu a ramas nimic. Invers nu am indraznit sa mai cred ca pot avea loc transformari. Mi-a fost intotdeauna greu sa ma detasez de povestile mele de iubire ratate si de aceea probabil nici nu am incercat sa le transform in prietenii. De altfel, intotdeauna am considerat ca o mare iubire nu se poate transforma decat intr-o iubire si mai mare, purificata de timp, sau intr-o amintire din ce in ce mai estompata... tot de timp. Varianta transformarii iubirii in prietenie nu a intrat niciodata in ideile mele despre relatiile intre oameni.
Si totusi, cu mult timp in urma, o poveste ciudata de iubire (sau altceva) a reusit sa se transforme fara voia mea intr-o alta poveste, si mai ciudata, de prietenie. Povestea era banala in fond, insa plina de consecinte ulterioare care nu au provocat decat suferinta. Peste ele s-a asternut tacerea care, de multe ori, vindeca mai repede decat timpul. Omul ciudat a carui prezenta fugara in viata mea a provocat rani adanci a disparut la fel de repede cum aparuse. M-a sunat insa dupa mult timp, cand aproape uitasem ca existase vreodata povestea aceea. Ceva din vocea linistita pastra o urma din trecut, insa amandoi am stiut ca trecutul trebuie sa ramana acolo unde ii este locul – in sufletele noastre coplesite de prea multe trairi. Am discutat banalitati. Stiam ca va reveni si a facut-o de fiecare data cand simtea ca este la capatul puterilor si are nevoie de un impuls ca sa mearga mai departe. Conversatiile nocturne interminabile s-au succedat la intervale imense de timp, insa de fiecare data era ca si cum nu am mai fi vorbit de o zi sau doua.Asta m-a facut sa incep sa cred ca, dincolo de povestea unei iubiri ratate, ar putea exista o alta poveste, a unei prietenii bizare, pe care cu siguranta, nimeni din jur nu ar putea-o intelege...
Ma zbat uneori intre intrebari retorice... „De ce ma suna de fiecare data atunci cand simte ca se prabuseste...?” „De ce imi vine sa il sun uneori, cand simt ca nu ma mai regasesc in nimic din universul meu complicat?” Raspunsurile nu vin niciodata... De cele mai multe ori nici nu le las sa vina pentru ca imi amintesc de fiecare data ca undeva, in universul acesta complicat, exista o fiinta pentru care realitatea iubirii este mult mai importanta decat fantomele unor relatii din trecut sau ale unor prietenii bizare. Nu stiu daca iubirea este mai importanta decat prietenia, stiu insa ca sunt clipe in care cele doua nu au nimic de a face una cu cealalta la fel cum sunt momente in care nu pot exista separat...

vineri, 16 octombrie 2009

NIMENI

NIMENI,nu este indispensabil. Se poate trăi, poate mai uşor ori mai greu, dar se poate trăi cu gândul că ai pierdut. Nu contează pe cine, nu are nici o importanţă dacă e vorba de tine sau de cineva drag, la nivel macrocosmic e nimic. Suportăm, ne adaptăm şi în cele din urmă, dacă suntem norocoşi, uităm.

Si-apoi până la uitare trebuie să suporţi cu stoicism conflictele interioare. Dacă eşti perseverent ajungi la concluzia că nu mai contează şi treci peste. Dacă nu, problema e doar a ta. Nu-ţi pune nimeni ştreangul de gât, dar nici nu ţi-l taie dacă ţi l-ai pus singur.

Nu cred nicidecum că lucrurile se întâmplă cu un scop anume. Nu există scop. Pierdem şi murim fără un motiv anume. Experienţa asta pe care o tot adunăm e inutilă şi la sfârşit nu faci nimic cu ea. Nu te învaţă nimeni aici cum să învingi moartea ori cum să înţelegi de ce omul ala drag nu mai este. Tot ce trebuie tu să faci e să te adaptezi şi să trăieşti în continuare cu ideea că ai o sigură viaţă şi că vei fi pentru totdeauna aici.

Ne luptăm ca nebunii pentru iubire, pentru bani, pentru supravieţuire fiindcă inconştient ne credem nemuritori, inconştient ne credem indispensabili. Câţi conştientizează că în secunda următoare ar putea să nu mai fie?Câţi se gândesc că poate vor deschide pentru ultima oară un sertar, că au tocmai şi-au mâncat ultima masă, că tocmai au văzut pentru ultima oară omul iubit?

E uimitor cum funcţionăm, cum reuşim să ne adaptăm, cum ne facem planuri pe termen lung, cum transformăm ceva insignifiant într-o tragedie de parcă ar conta, cum avem curajul să ne gândim că suntem pentru totdeauna, dar mai ales cum avem curajul să trăim în condiţiile date şi să credem că avem timp de toate. Probabil că suntem defecţi ori nebuni cu toţii.

joi, 15 octombrie 2009

Si daca

atunci cind iubesti te daruiesti continuu,inveti sa cazi si sa te ridici,inveti ca viata nu e asa cum ai vrea tu sa fie,inveti ca dragostea doare.am iubit ,iubesc si simt ca voi iubi continuu,nu conteaza ce dar iubesc.cineva mi-a daruit odata ceva si nu pot uita ceea ce atunci mi-a trezit curiozitatea de a cunoaste ceea ce avea sa fie.a fost ,este si va fi mereu ceva ce va dainui peste timp.

departe de lumea dezlantuita...

ascunsa intr-un colt din palatul universului privesc prin usa intredeschisa sala de bal a oglinzilor,valsul toamnei....si admir cerul ce aduna toate nuantele nehotarandu-se pe care sa o pastreze ..asemeni unei femei cochete ce nu-i hotarata cu ce rochie sa se imbrace ptr.o sindrofie..gandesc la zilele ce trec....ma intreb de multe ori de ce cate o zi pare ca nu se mai sfarseste,iar altele trec precum minutul,secunda?..si am gasit raspunsul ..nu ele trec ci noi pe langa acestea; la fel ca intr-o plimbare pe un bulevard de metropola,cand mergi agale admirand vitrine luminoase pline de minunatii ce prin taina nestiuta a timpului oamenii le-au creat..si te opresti in dreptul fiecareia,la unele ramai putin, admiri sau ramai indiferent,apoi treci mai departe ,si nu-ti dai seama cum dupa un colt un minunat palat iti apare.imensa constructie cu turle ce stralucesc sub soare..e acolo si o clipa timpul sta in loc..te rupi de realitate si deja cauti sa-ti inchipui ce se ascunde dincolo de portile imense ce lasa la vedere pajistea plina de iarba si alei cu sangerii trandafiri..spatiul imens scaldat in soarele prietenos de toamna,invita la reverii..la vremuri apuse in care domni si domnite si-au consumat firul de viata traind fiecare cu sperante cu dragoste cu iluzii,si apoi pierduti in negura timpului...unii au lasat un nume in urma lor altii poate doar o radacina bine infipta in pamant din nervurile carora au crescut mladite apoi tulpini,crengi si au creat un copac ce peste vreme lumea l-a numit genealogic,astfel ca in timp,s-au ridicat la demnitatea ce nu mai spera pe cand traiau...o reverie de toamna,o trecere a vremii,o ratacire in spatiu o scrutare a universului asemeni fulgerului ce prin zig-zagul de sageata lumineaza pt. o secunda noaptea si tu ca o mica fiinta speriata si nestiind de ce daca ploua cu galeata mai este nevoie si de fiorul straniu al tunetului ce spinteca cerul si te asurzeste..revin la present,alung visul..dar cat de real imi pare totul,pentru ca azi e deja maine,si asta pt.ca ieri nu am mai gasit drumul spre casa oprita in loc de o raza de lumina ce m-a orbit,mi-a trebuit ceva timp sa ma dezmeticesc,incercand sa ma pierd de timp si de spatiu prin serenadele lui schubert compuse in vremuri de mult inghitite de paginile istoriei...retrasa departe de lumea dezlantuita,..departe de lumea in care minciuna,ura,fac o casa buna cu fatarnicia cu iluzia si cu zadarnicia,cand iubirea este doar o poveste scrisa in niste pagini de carti ingalbenite de vreme ale sufletului multora ce o ascund intr-un colt ferita de privirile sarcastice ale celor ce cu ironie persifleaza un sentiment atat de curat...cand in jurul meu totul se adanceste si ma scufund in craterul unui vulcan ce mai curind sau mai tarziu va izbucni..si ma intreb cati oare vor fi sacrificati cate suflete vor urca la cer pt.ca niste chipuri de lut,sa creada ca lor le va fi bine,cand de fapt o vor lua din nou de la-nceput...un perpetuu inceput fara sfarsit,si o continua moarte fara de viata....….

miercuri, 14 octombrie 2009

dis de dimineata,aerul unei zile superbe de toamna m-a invaluit,dandu-mi un sentiment de dorinta de a pleca la un drum departe de locul in care parca toate umbrele unor spirite chinuite ma iau partase la pedeapsa sufletelor lor;azi am plans cand am intrat in catedrala pt.a aprinde o lumanare cum fac de fiecare data in amintirea unei” lumini trecatoare”si imediat ce am pasit pragul in linistea nefireasca a lacasului sfant ,aud o soapta langa mine..desi eram sigura ca nu era nimeni in catedrala;repet imi place teribil sa intru in manastiri catedrale sau mici bisericute si sa fiu singura cu divinitatea,sa respir un pic din aerul placut din amestec de lumanari arse si tamaie,sa vad lumina candelutelor palpaiind in privirea muta a tuturor sfintilor..da iata mi-as dori sa vizitez catedrala notre dame sau capela sixtina sau ,,dar raman undeva in lumea de vis...privesc uimita spre glas..o batranica placuta la chip ce trecerea timpului nu i-a sters blandetea si modestia..ma priveste si usor pierduta repeta ceva din nou in soapta..prin telepatie intuiesc cum ca vrea un mic ajutor..raman pe loc,si scot 2 lei si-i intind..modesta ,umila,dupa ce ma onoreaza cu toate comentariile de "sa va dea d-zeu..sa aveti..."ma intreaba cu glas scazut"v-am suparat?..zic,dandu-mi seama ca gestul meu de a o opri in a-mi multumi a facut-o sa traga aceasta concluzie....cum sa ma supar,doamne,pe un om necajit..si m-am indrepatat spre altar..cand m-am intors batrinica nu mai era..probabil plecase sa-si cumpere o paine sau a fost doar o fantoma?..ce vremuri,ce viata..aceasta intimplare mi-a declansat melancolia si dorinta de a ma pierde in timp..in timpul in care am senzatia ca am trecut pe acolo..

Pacea din caminul tau

Fiecare dintre noi ne dorim sa traim in armonie cu mediul exterior si cu cel interior. Un spatiu plin de pace (si o viata linistita) poate fi asemuit unui lac linistit sau unei oglinzi curate: cu ajutorul lor putem vedea lucrurile cu claritate.


Pe de alta parte, apele tulburi (sau, in cazul nostru, un spatiu dezordonat) genereaza o incetosare a vederii sau a capacitatii de gandire.

Pentru a verifica daca spatiul nostru este plin de pace sau, dimpotriva, ne produce o stare de neliniste sau confuzie, analizati-va mediul in care traiti.

Mergeti prin casa si identificati zonele care va produc confuzie a simturilor: rafturi dezordonate, pereti plini de tablouri sau de alte hartii ingalbenite de vreme, frigidere pline de biletele, liste si alte notite care nu mai sunt de actualitate. Verificati colturile incaperilor unde se pot aduna o serie intreaga de obiecte nefolositoare (umbrele defecte, bastoane de pe vremea strabunicului etc.).

Aduceti pacea printre aceste locuri pline de stres senzorial, facand ordine si aruncand acele lucruri care nu sunt necesare si adaugand lumina acolo unde este nevoie.

In dormitor, pacea poate fi instaurata prin eliminarea televizorului sau a telefonului, daca este cazul. Acest lucru poate fi dificil, daca esti obisnuita cu ele, dar vei observa schimbarea in bine aproape imediat. In plus, pentru a pastra energiile linistite, nu iti lua de lucru in pat.

Aceste lucruri nu trebuie sa te impiedice sa ai parte de momente de turbulenta create de activitati creative care pot da nastere unei adevarate furtuni in casa. Prea multa liniste (exces de yin) poate sa iti limiteze creativitatea si dorinta de a te bucura de viata.

Un spatiu plin de liniste - necesar sau nu?
In aceste timpuri in care ritmul vietii este tot mai rapid, un spatiu plin de liniste este necesar mai mult ca oricand. In trecut, apropierea omului de natura il ajuta sa se echilibreze mai usor, intrand in armonie cu ritmurile universale.

In lumea moderna, responsabilitatea crearii unui loc plin de pace ne revine fiecaruia. Acesta poate fi o camera separata, folosita pentru odihna, studiu individual sau meditatie, sau doar o parte dintr-o camera.

Defineste acest spatiu prin delimitarea lui de restul camerei printr-un paravan (mobil) sau creand o (semi)bariera din plante de apartament.

Alte moduri de a aloca acest spatiu linistii pot fi stingerea luminii in anumite momente cand simti nevoia de odihna senzoriala. Daca doresti totusi lumina, poti folosi in schimb lumanari sau lampi cu gaz. De asemenea, poti scoate telefonul din priza si inchide televizorul sau radioul.
In fiecare moment simturile noastre sunt asaltate de stimuli care le forteaza sa reactioneze. Gandeste-te cat de mult ne folosim ochii si urechile, de exemplu. O pauza "de lucru" este mai mult decat binevenita pentru ele, pentru a se reincarca si a ne servi cat mai bine.

Acest spatiu-timp alocat linistii ne va ajutasa ne clarificam intentiile cu privire la viata si la proiectele noastre de viitor. Ne va ajuta sa ne centram si sa ne stabilim mai usor prioritatile, urmarindu-ne planurile de actiune cu mai multa usurinta.

Avem timp - Octavian Paler

Avem timp
avem timp pentru toate. Sa dormim
sa alergam in dreapta si in stanga
sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine
avem timp sa citim si sa scriem
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam
avem timp sa […]

Octavian Paler - Interviu cu Dumnezeu

Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.
- Daca ai timp... i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea... Ce întrebari ai vrea sa-mi pui?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca.....iar apoi tânjesc iar sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea pentru a face bani......iar apoi îsi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gândesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait. Dumnezeu mi-a luat mâna si am stat tacuti un timp. Apoi am întrebat:

- Ca parinte, care ar fi câteva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le învete copiii tai?

- Sa învete ca dureaza doar câteva secunde sa deschida rani profunde în inima celor pe care îi iubesc.....si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa învete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa învete ca exista oameni care îi iubesc dar pur si simplu înca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa învete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada în mod diferit; sa învete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei însisi.

- Multumesc pentru timpul acordat....am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zâmbind si a spus:

- Doar faptul ca sunt aici, întotdeauna.