departe de lumea dezlantuita...

ascunsa intr-un colt din palatul universului privesc prin usa intredeschisa sala de bal a oglinzilor,valsul toamnei....si admir cerul ce aduna toate nuantele nehotarandu-se pe care sa o pastreze ..asemeni unei femei cochete ce nu-i hotarata cu ce rochie sa se imbrace ptr.o sindrofie..gandesc la zilele ce trec....ma intreb de multe ori de ce cate o zi pare ca nu se mai sfarseste,iar altele trec precum minutul,secunda?..si am gasit raspunsul ..nu ele trec ci noi pe langa acestea; la fel ca intr-o plimbare pe un bulevard de metropola,cand mergi agale admirand vitrine luminoase pline de minunatii ce prin taina nestiuta a timpului oamenii le-au creat..si te opresti in dreptul fiecareia,la unele ramai putin, admiri sau ramai indiferent,apoi treci mai departe ,si nu-ti dai seama cum dupa un colt un minunat palat iti apare.imensa constructie cu turle ce stralucesc sub soare..e acolo si o clipa timpul sta in loc..te rupi de realitate si deja cauti sa-ti inchipui ce se ascunde dincolo de portile imense ce lasa la vedere pajistea plina de iarba si alei cu sangerii trandafiri..spatiul imens scaldat in soarele prietenos de toamna,invita la reverii..la vremuri apuse in care domni si domnite si-au consumat firul de viata traind fiecare cu sperante cu dragoste cu iluzii,si apoi pierduti in negura timpului...unii au lasat un nume in urma lor altii poate doar o radacina bine infipta in pamant din nervurile carora au crescut mladite apoi tulpini,crengi si au creat un copac ce peste vreme lumea l-a numit genealogic,astfel ca in timp,s-au ridicat la demnitatea ce nu mai spera pe cand traiau...o reverie de toamna,o trecere a vremii,o ratacire in spatiu o scrutare a universului asemeni fulgerului ce prin zig-zagul de sageata lumineaza pt. o secunda noaptea si tu ca o mica fiinta speriata si nestiind de ce daca ploua cu galeata mai este nevoie si de fiorul straniu al tunetului ce spinteca cerul si te asurzeste..revin la present,alung visul..dar cat de real imi pare totul,pentru ca azi e deja maine,si asta pt.ca ieri nu am mai gasit drumul spre casa oprita in loc de o raza de lumina ce m-a orbit,mi-a trebuit ceva timp sa ma dezmeticesc,incercand sa ma pierd de timp si de spatiu prin serenadele lui schubert compuse in vremuri de mult inghitite de paginile istoriei...retrasa departe de lumea dezlantuita,..departe de lumea in care minciuna,ura,fac o casa buna cu fatarnicia cu iluzia si cu zadarnicia,cand iubirea este doar o poveste scrisa in niste pagini de carti ingalbenite de vreme ale sufletului multora ce o ascund intr-un colt ferita de privirile sarcastice ale celor ce cu ironie persifleaza un sentiment atat de curat...cand in jurul meu totul se adanceste si ma scufund in craterul unui vulcan ce mai curind sau mai tarziu va izbucni..si ma intreb cati oare vor fi sacrificati cate suflete vor urca la cer pt.ca niste chipuri de lut,sa creada ca lor le va fi bine,cand de fapt o vor lua din nou de la-nceput...un perpetuu inceput fara sfarsit,si o continua moarte fara de viata....….